5 Mai – 10 Iunie 2014

Simona Nuțiu Gradoux  revine în Galeria  Calina după șase ani cu un solo show de

pictură-obiect și instalație. Spațiul, de obicei deschis și accesibil privitorului din exterior, este transformat într-un laborator obscur, loc de studiu al vulnerabilității condiției umane.
Pentru Simona Nuțiu Gradoux  revenirea la pictură este necesară, implicând de această dată o punere în scenă, un act de teatralizare .

„Ființa şi complexitatea devenirii sale, relaţia acesteia cu absenţa, transformarea, dispariţia, țes direcţia demersului meu. Descoperirea amănunţită a interiorităţii corpului mi se impune ca obiect de fascinaţie şi de necesară investigaţie. Materia, prin corpul uman fragmentat, decupat,  dialoghează cu imaterialitatea-umbra,  pictată sau proiectată. Natură secundă a fiinţei, proiecţie volatilă şi fugară a materiei, indisociabil legată de ea, umbra devine o prezenţă ce se confruntă cu absenţa parţială a corpului. Configuraţii anatomice incomplete sunt  revelate prin materie ca şi posibile locuri de sălăşuire ale sufletului. Broderia completează sau se suprapune picturii. Gestul lent al coaserii devine  proces spiritual, purificator,  catharsirs întru  elogiu al dezvăluirii materialităţii ascunse a corpului. Reveria materiei şi imaterialităţii se desăvârşeşte într-un dialog al prezenţei/absenţei.”

Simona Nuțiu Gradoux

Simona Nuţiu Gradoux trăieşte şi lucrează în Nancy (Franţa) şi Timişoara. A studiat  expresia plastică la Cluj  şi  Nancy. De la începutul anilor 90 a expus în diferite galerii şi spaţii de artă din Franţa, Germania, Japonia, Luxembourg, Austria, România și Ungaria