Tânjim cu toţii să descoperim realități noi, ascunse privirii. Ne este dor să deschidem alte orizonturi, să ieșim din tărâmul nostru uniform și să descoperim noi lumi. Râvnim să ne extindem gradul de cunoaștere spre ținuturile necunoscutului și ardem de dorința de a cuceri non-ființa. Protestăm împotriva limitelor perspectivelor standard și împotriva tiraniei spațiului. Visăm că traversăm spre țara umbrei și substanței, a lucrurilor și ideilor, spre lumea ce se ascunde de cealaltă parte a ceea ce vedem, spre zona crepusculară a necunoscutului. Vrem să fim Alice în Țara Minunilor, să deschidem ușa noilor dimensiuni cu cheia imaginației. Vrem să dăm la iveală esența specială a nimicului, a ceea ce este imaterial, dar existent. Căutăm ținuturi vaste ca spațiul și nesfârșite ca infinitul. Căutăm ceva situat între o gaură neagră și un paradis. Căutăm concepte dincolo de știință și superstiții. Ne obligăm să ne folosim mințile pentru a ne elibera de limitele propriei noastre experiențe, într-o aventură amoroasă cu dimensiuni suplimentare.

Cum curge timpul? Împinge trecutul viitorul, sau viitorul este cel care trage de trecut? Trecutul este imprevizibil. Viitorul este contraintuitiv. Trecutul ne hrănește și este hrănit de noi. Amintirile uitate devin viziuni ale viitorului, în timp ce viitoarele minți își creează propriul trecut. Suntem blestemați de trecuturi și beți de viitoruri, vrem să le ridicam vălurile și să le vedem formele. Facem declarații legate de evenimente nesigure folosind arte interzise: osteomanție, geomanție, tehnomanție, cronomanție, gramatomanție. Căutăm semnificații în structuri aleatorii, în ecrane, în oglinzi, în oase și falduri. Cine suntem? De unde venim? Unde mergem? Câte tipuri de viitor există, zero, unul sau toate?