6 APRILIE – 1 MAI 2009

Liviu Epuraş reinventează o lume descompusă. Descompusă la modul propriu (vestigiile antichităţii sunt, în majoritatea cazurilor, fragmente, bucăţi, părţi din întreg), dar şi în plan simbolic (miile de ani au avut un efect perturbator, bruiajele de tot felul – inclusive „lecturile” successive – denaturând profund înţelegerea a ceea ce a fost). Prin urmare, singura cale „cinstită” de a o reinventa este să pui la bătaie memoria culturală (bună, rea, asta e) şi să apelezi la instrumentarul plastic existent în acest moment.

 

Himerele istoriei nu-l bântuie pe Liviu Epuraş, iar lucrările îi ocolesc grandilocvenţa sau idilismul. Gesturile lui autoriale nu au nici retorică, nici disperare. El apelează la metoda citatului, prin care încorporează în lucrări „rămăşiţe” din ceramica veche şi sculpturi antice, elemente de arhitectura monumentală, d’apres-uri Claude Lorrain ori carcase de televizor. Toate aceste referinţe culturale sunt pretexte pentru a (re)construi diferite poveşti (legende) care, la rândul lor şi împreună, să genereze naraţiunea ampla şi subtilă a expoziţiei.

 

Robert Șerban

Născut în 1981, Constanța

Expoziţii personale, selecție

2009 Arheologie 2, Centrul Artelor Vizuale, Bucureşti; 2009 Arheologie, Muzeul de Artă, Constanţa; 2009 Arheologie portabilă, Galeria Calina, Timișoara

Expoziții de grup, selecție

2013 Geografii personale, Centrul Artelor Vizuale, Bucureşti; 2013 Dintr-UNA, Galeria UNA, Bucureşti; 2012 Dintr-UNA, Galeria UNA, Bucureşti; 2012 Arta Murală Ieri şi Azi, Galeria UNA, Bucureşti; 2012 Bienala Ion Andreescu, Galeriile de Artă Ion Andreescu, Buzău; Măgura-Art 2012, Galeriile de Artă Ion Andreescu, Buzău; Contempora 2, Sala Palatului, Bucureşti; Bienala Naţională de Artă Plastică Lascăr Vorel, Muzeul de Istorie şi Arheologie, Piatra Neamţ; Dintr-UNA, Galeria UNA, Bucureşti; Drawing Connections, Siena Art Institute Onlus, Siena, Italia; Pandora, Il Giardino del Conte Rosso, Milano, Italia; 2010 Artistul la lucru în România II, Galeria Apollo, Bucureşti; 2009 Palatul UNESCO, Beirut, Liban