19 MARTIE – 13 APRILIE 2007

Ion Sălişteanu practică, genul tradiţional al picturii, a cărui sofisticare priveşte relaţiile compoziţionale,

raporturile cromatice, echilibrul – sau dezechilibrul dinamic dintre petele (formele, traseele) de culoare,

tectonica imaginii, jocul dintre bidimensionalitate şi tridimensionalitate prin intermediul iluziei, a metaforei vizuale, şi între fixitatea determinantă a pânzei (obiectului) suport, şi timp (mişcare, transformare,

discursivitate) prin efectele dinamice. Pictura sa este gestuală, în esenţă, pensula (de dimensiuni diferite, permiţând anverguri diferite ale traseului sau petei sau semnului) urmărind impulsul de expansiune provocat de spaţiul ce urmează a fi transpus (sau imaginat) pe pânză.

 

Alexandra Titu

Născut în 1929, Pitești – 2011

Expoziţii personale, selecție

1992-1993 Chişinău, Palatul Culturii şi Marea Sală de Artă; 1992 Budapesta, Passau, Viena, Bratislava, UNESCO; 1996 Muzeul Brukenthal, Sibiu; 1997 Palatul Muzeal, Reşiţa; 2000 Centrul Cultural Kalinderu, Bucureşti; 2000 Marea Galerie, Sofia; 2002 Banca Allianz Țiriac, Bucureşti; 2003 Lumini și structuri vegetale, Călărași; 2004 Muzeul de Artă şi Galeria Unirii, Bistriţa-Năsăud; 2004-2005 Planete necunoscute și Spațiul îngerilor, Călărași; 2005 He-Ze, China; 2007 Galeria Calina, Timişoara; 2007 Craiova, Muzeul de Artă; 2008 Evocări Nipone, Bistrița; 2010 Galeria Apollo, Bucureşti

Expoziții de grup, selecție

1984 Sofia, Lisabona; 1985 Gabrovo; 1986 Varşovia, Beijing, Sofia; 1990 Geneva, Paris, New York; 1992 Viena, Denver, Chişinău; 1993 Chişinău; 1994 Beijing, Nanjing; 1995 Istanbul, Ankara, Izmir; 1996 Sofia, Trienala de Pictură; 2002 Prima Bienala Internațională de la Beijing; 2002 Salonul de Artă Internațională Quissac, Franţa; 2003 – Castelul Regal din Callioure, Franţa; 2004 Palatul Parlamentului European Bruxelles; 2006 Galeria Primăriei din Collioure, Franţa; 2007 Sediul Fundaţiei Taylor, Paris; 2007 Bienala Internațională de Artă, Grad; Cehia, Croaţia şi Austria; 2008 Salonul de Toamnă, Sarria Spania; 2008 Grand Palais, Paris; 2009 Bienala Internațională de Artă, Grad, Ungaria, Cehia, Croaţia şi Austria