1 IUNIE – 25 IUNIE 2009

În orizontul epocii actuale, marcate de mai bine de un secol de expansiunea ideilor pozitiviste, se manifestă din ce în ce mai pregnant un fenomen de negare, de respingere a comportamentelor şi gesturilor rutiniere, a exceselor pragmatice care tind să falsifice raporturile esenţiale ale omului cu mediul natural şi cultural. Tânăra generaţie de artişti, din care face parte Andrei Ciubotaru, cu care ne întâlnim în această expoziţie, se arată foarte sensibilă şi preocupată să dea un răspuns problemelor provocate în spaţiul conştiinţei de această presiune a existenţei în „teroarea istoriei”, redusă de multe ori la aspecte obiectualiste, la urgenţa unor lucruri derizorii, care, prin multiplicare şi frecvenţă, ameninţă să oculteze fondul aspiraţiilor şi tendinţelor umane.

 

Constantin Prut

Născut în 1970, București

Expoziţii personale, selecție

2010 Recycle Frame, Recycle Nest Gallery, București; The Warrior, Galeria Simeza, București; 2009 The Ark, Palatul Mogoșoaia; The Ark, Galeria Calina, Timișoara; 2007 Galeria Căminul Artei, București; 2006 Galeria Apollo, București; 2005 Galeria Apollo, București; 2004 Club Prometheus, București; 2003 Galeria de Artă, Bistrița; 2002 Galeria Frezia, Dej; 2001 Galeria Gala, București

Expoziții de grup, selecție

2005 Pâlnia – Amprenta, Galeria UNA, București; Manifestare Hibrid 7, Galeria HT003, București; Manifestare Hibrid 8, Galeria Căminul Artei Parter, București; 2005 Trialog, Hundisburg, Germania; 2004 Pâlnia – Under Construction, Galeria UNA, București; 2003 Hybrid 2, Galeria Atelier 35, București; Hybrid 1, Galeria Galeria, București; 2002 Autoportrete, Belgrad, Iugoslavia; 2000 Pâlnia, Chișinău, Republica Moldova